Evitați ad-blockers, extindeți cookies pe iOS și creșteți conversiile 🚀
Trackingul „clasic” de tip Client-Side: Limitări și Provocări
În lumea digitală de astăzi, datele despre clienți sunt asemenea aurului pentru companii, dar extragerea și utilizarea lor eficientă se dovedesc adesea a fi provocări majore. Colectarea acestora este esențială, dar este blocată de utilizarea tot mai răspândită a adblocker-elor și a browserelor cu setări avansate de confidențialitate.
Conform unui studiu de la Backlinko, peste 32,8% dintre utilizatorii de internet la nivel global apelează la adblockers pentru a evita reclamele, iar interesul pentru aceste instrumente este și mai accentuat în România, țara noastră ocupând locul 8 în lume în ceea ce privește căutarea soluțiilor de blocare a reclamelor, potrivit Surfshark.
Pe dispozitivele Apple (iPhone, iPad, Macbook, etc) cookie-urile de Google Analytics, Google Ads, Facebook, Tiktok, etc se șterg automat după 7 zile. Dacă un user revine pe site în a 8-a zi, o să fie văzut ca și user nou și nu mai știm din ce campanie a venit inițial. Apple deține 27% din piață, așadar impactul este semnificativ.
In plus, pe măsură ce tehnologia avansează rapid, multe site-uri rămân în urmă cu coduri de colectare a datelor învechite. Dacă site-urile nu sunt actualizate frecvent de un programator, datele colectate de Facebook, TikTok sau Google sunt irelevante sau incomplete.
Alături de aceste dificultati, se adaugă și altele: site-urile se încarcă greoi din cauza numeroaselor scripturi de urmărire, iar controlul asupra datelor trimise către fiecare canal de promovare este limitat.
Aceste bariere nu doar că îngreunează colectarea datelor, dar magazinele online nu pot să știe cu precizie care din campaniile de marketing sunt cele care funcționează cu adevărat. Mai departe, aceste lucruri se reflectă și în costurile mari de promovare, limitând capacitatea algoritmilor de AI de a optimiza campaniile, din cauza datelor insuficiente.
Trackingul Server-Side: O Schimbare de Paradigmă
În contrast cu trackingul de tip client-side, care depinde de browsere, trackingul server-side colectează date de la site-ul web și le trimite către un server, în loc să trimită datele direct către terți. Aceasta reprezintă o soluție orientată spre viitor, depășind constrângerile metodelor de tip client-side.
Există mai multe avantaje asociate cu trackingul server-side:
- Acuratețe Îmbunătățită a Datelor: Trackingul server-side oferit de Tagual colectează mai multe date decât monitorizarea client-side. Evitând obstacole cum sunt adblockerele și prelungind durata de viață a cookie-urilor pe dispozitivele Apple, această metodă furnizează o perspectivă mai detaliată asupra comportamentului utilizatorilor.
- Performanță Superioară: În mod tradițional, site-urile suferă din cauza timpilor de încărcare lenți provocați de multiplele scripturi de urmărire. Cu trackingul server-side, toată activitatea de urmărire este consolidată într-un singur script. Aceasta simplifică procesul și accelerează semnificativ încărcarea site-ului.
- Control mai mare asupra Datelor și Conformitate cu Reglementările în vigoare: Cu ajutorul trackingului de tip server-side, companiile au un control mai mare asupra datelor lor. În acest tip de tracking, platforma de analytics interacționează cu serverul dvs. și primește doar datele specificate în tag-urile server-side pe care le-ați setat. Acest nivel de control este crucial pentru conformitatea cu reglementările privind confidențialitatea datelor, cum ar fi GDPR.
- Colectare de Date Cuprinzătoare: Trackingul de tip server-side permite colectarea unei game mai largi de date. Poate urmări evenimente de backend, cum ar fi modificări în baza de date, erori de server și apeluri API, oferind o vedere holistică asupra interacțiunilor utilizatorilor și a performanței sistemului.
- Scalabilitate: Trackingul server-side oferă scalabilitate și flexibilitate, permițând organizațiilor să se adapteze cu ușurință la nevoile de business și la progresele tehnologice aflate în continuă evoluție.
Fiind bazat pe Google Tag Manager, Tagual oferă flexibilitate fără constrângeri legate de un anumit partener. Dacă nu sunteți mulțumit de serviciile Tagual, puteți transfera cu ușurință containerul GTM în cloud-ul Google, sau la alți furnizori.
O soluție la consent mode?
Este esențial de menționat că trackingul server-side nu reprezintă o soluție pentru a ocoli consent mode sau alte reglementări de confidențialitate. Această tehnologie este menită să îmbunătățească precizia și controlul asupra datelor colectate, dar implementarea trackingului server-side trebuie să fie realizată în conformitate cu practicile etice și cu respectarea legislației, asigurând transparența și protejarea drepturilor utilizatorilor.
Planuri și Prețuri
Tagual pune la dispoziție șase planuri de prețuri unice, fiecare cu caracteristici și beneficii distincte. Consultați tabelul de mai jos pentru detalii.
Pentru afacerile cu un nivel de date mai ridicat, ce depășesc 50.000.000 de request-uri, Tagual este deschis și dispus să se adapteze cerințelor dumneavoastră. Înțelegem că fiecare afacere este unică și ne angajăm să oferim o soluție de date care se potrivește nevoilor specifice.
Pentru mai multe informații despre prețuri, depășirea planurilor și servere, vă rugăm să consultați secțiunea de Întrebări frecvente de pe pagina de Prețuri.
Concluzii
În contextul costurilor ridicate de publicitate și al provocărilor asociate cu optimizarea campaniilor, companiile se confruntă cu necesitatea de a găsi soluții eficiente pentru a maximiza rentabilitatea investițiilor. Tehnologiile avansate oferite de Tagual, permit colectarea precisă și detaliată a datelor, contribuind la o mai bună înțelegere a comportamentului utilizatorilor și la optimizarea campaniilor de marketing.
Prin reducerea dependenței de metodele tradiționale de urmărire și prin consolidarea datelor într-un mod eficient și sigur, companiile pot diminua semnificativ costurile de publicitate, crescând totodată eficiența și performanța campaniilor.